Sanatatea sistemului osos

2_24Sanatatea sistemului osos trebuie sa ne preocupe  inca din copilarie. Sistemul osos este cel care sustine  toate activitatile zilnice, ne ajuta sa ne deplasam, are rol de sustinere, in hematopoieza, protejeaza organele interne, etc.

Gravidele pot pierde in timpul sarcinii pana la 10% din masa osoasa; perioada de viata de pana la 15 ani a unui copil reprezinta faza de consolidare a scheletului. O persoana ajunge la masa osoasa maxima in intervalul de varsta 26-30 ani. Aceasta se mentine constanta o perioada de timp, apoi, in functie si de anumiti factori, in jurul varstei de 50 ani, incepe declinul .

La scaderea fiziologica a a masei osoase contribuie foarte mult: menopauza, fumatul, consumul de cafea, alcool, greutatea scazuta, dietele restrictive, sedentarismul, inaintarea in varsta, aportul caloric scazut, ereditatea, imobilizarea prelungita, aport scazut de calciu, asocierea unor boli ca diabetul zaharat, poliartrita reumatoida, spondilita anchilozanta, lupus eritematos, artrita psoriazica, polimialgie reumatica, hipertiroidism, anorexie nervoasa, insuficienta ovariana, sindroame de malabsorbtie, boala celiaca, hepatopatii cronice, hemofilie, mielom multiplu, insuficienta renala cronica, emfizem pulmonar, medicamente ca prednison, anticoagulante, terapii hormonale, gastrectomie.

Trebuie sa va evaluati masa osoasa daca va regasiti in una din situatiile de mai sus, dar si daca aveti varsta peste 50 ani, sau menopauza de cel putin 3 ani, scadere in inaltime > 2-10 cm, ati suferit o fractura de fragilitate, parintii sufera de osteoporoza.

Ce se intampla daca nu tratam osteoporoza?

Osteoporoza este o boala care, netratata, prezinta potential invalidant prin principala complicatie- fractura.

Teoretic, in osteoporoza oricare parte de a scheletului poate fi sediul unei fracturi, dar cele mai frecvente localizari sunt corpii vertebrali , epifiza proximala a femurului si epifiza distala a radiusului (coloana, antebrat, sold).

Simptomele si complicatiile sunt diferite in functie de localizarea fracturii.

Fracturile coloanei vertebrale pe fond de osteoporoza apar la ambele sexe , sunt cele mai frecvente la varste cuprinse intre 50-90 ani, riscul crescand progresiv cu varsta si reprezinta un marker foarte important in predictibilitatea riscului viitor de fractura. Cel mai frecvent apar la activitati zilnice ca ridicatul de greutati, impins obiecte.

Majoritatea fracturilor vertebrale se instaleaza fara simptome si sunt diagnosticate tardiv. Atunci cand sunt simptomatice, debutul durerii este punctiform , durerea accentuandu-se la miscare , ridicare, asezare, tuse, stranut. De asemenea durerea poate ceda chiar spontan in cateva saptamani sau luni si se poate repeta ulterior.

Deformarile vertebrale consecutive fracturilor la acest nivel duc la modificari ca : pierderea inaltimii (10-15 cm), cifoza dorso-lombara, scaderea volumului cutiei toracice cu efecte pe functia pulmonara

(greutate la respiratie, tuse, bronhopneumonii, bronsita cronica, emfizem pulmonar), consecinte abdominale ca balonari, constipatie, hernie hiatala, prolaps rectal sau genital, incontinenta urinara; pierderea privirii in sus, dificultati de deplasare sau alimentatie; scaderea calitatii vietii , dependenta de analgezice, tulburari de somn, depresie.

Fractura de sold este a 2 a ca frecventa si poate apare prin cadere de la propria inaltime , aducand pacientul la medic pentru ca durerea este mare si este insotita de impotenta functionala. Majoritatea necesita spitalizare cu indicatie chirurgicala.

Evolutia poate fi insotita de complicatii datorita imobilizarii prelungite la pat, operatiei, bolilor asociate. Mortalitatea bolnavilor cu fractura de sold se situeaza intre 12-40% in anul urmator fracturii si este similara cu cea din accidentele vasculare cerebrale. Riscul de a muri al unei femei care si-a fracturat soldul este mai mare decat cel al unei femei cu cancer mamar.

De asemenea, 50% dintre persoanele care au suferit o fractura de sold si au supravietuit nu se pot deplasa fara ajutor si 33% necesita ingrijiri pe termen lung la domiciliu. Doar 5 % din pacienti isi recapata mobilitatea anterioara.

Riscul pentru a 2 a fractura pe acelasi sold sau pe celalalt este crescut ca si aparitia unei fracturi cu alta localizare.

Fractura de antebrat reprezinta a 3 a cea mai frecventa fractura si apare de obicei prin cadere si sprijinire pe mana. Incidenta este crescuta in primii 5 ani postmenopauza. Se insoteste de durere si imposibilitatea folosirii mainii, majoritatea fiind diagnosticate clinic si confirmate radiologic.

Ca si complicatii putem enumera: sechele dureroase si motorii, dizabilitati temporare, dificultate in autoingrijire, distrofie simpatica, sindrom de canal carpian. Prognosticul de recuperare este bun, doar 23% din pacienti acuza imposibilitatea reluarii functionalitatii.